ETHNOSAL - IZVOARELE DE APĂ SĂRATĂ DIN MOLDOVA
ETNOARHEOLOGIA UNEI RESURSE NATURALE POLIVALENTE

CONSILIUL NAŢIONAL AL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE DIN ÎNVĂŢAMÂNTUL SUPERIOR (CNCSIS),
PN-II-IDEI, COD 414/2007, NR. 167/2007.

Zona Moldovei si apele minerale

izvor Zona subcarpatica a Moldovei se caracterizeaza printr-o puternica densitate a emergentelor lichide clorurate sodice carora li se asociaza intr-o proportie semnificativa urme arheologice de exploatare a apei sarate incepand din neoliticul timpuriu si pana in epoca moderna inclusiv.


Aceasta zona este actualmente singura din Europa unde practicile traditionale si non-industriale de exploatare a izvoarelor de apa sarata continua cu o mare intensitate, in absenta oricarei mecanizari, organizari economice si reglementari juridice, in conditii similare, sub anumite aspecte, societatilor preindustriale. Aceasta situatie, unica in Europa, constituie cadrul ideal pentru desfasurarea unor cercetari etnoarheologice complexe, o orientare de varf in campul cercetarii arheologice pe plan mondial.


izvor Favorizata de unitatea de spatiu si de timp, utilizarea arheologiei etnografice in intelegerea situatiilor arheologice legate de exploatarea izvoarelor de apa este pe deplin justificata din punct de vedere metodologic. Cercetarea urmareste doua axe principale : depistarea SAS si a vestigiilor arheologice conexe, investigari etnologice prin prisma analizei spatiale.


Anchetele etnologice vizeaza: metode de exploatare si utilizare, mijloace de transport, recipiente, distanta, frecventa, comportamente de aprovizionare, de (re)distribuire, organizare sociala, comert, etnostiinta, simbolistica.


Modelizate si interpretate in toate dimensiunile, aceste date, coroborate cu izvoarele antice si medievale disponibile, vor constitui un solid cadru referential (ce valorizeaza o situatie unica in Europa) oriunde in lume unde exista urme arheologice de exploatare a izvoarelor de apa sarata, dar care nu sunt urmate de practici actuale de aprovizionare.



Download rezumat proiect Download 'Rezumat proiect Ethnosal' versiune PDF

Download versiune .pdf samples